TwitterFacebookGoogle+

Ştefania Dobre, reprezintă România la Nanjing

Ştefania Dobre(foto stânga) este singură reprezentantă a ţării noastre la judo în cadrul Jocurile Olimpice de Tineret, ce vor debuta astăzi în oraşul chinez Nanjing.

Întrecerea sportivă se află la cea de-a doua ediţie şi este dedicată tineretului din întreaga lume. Judoka româncă va lupta la categoria de greutate -63 kg. În urmă cu un an, la Utrecht, aceasta cucerea medalia de argint, pierzând uşor finală pe fondul unei lipse de concentrare. Primul meci va fi în faţa luptătoarei Piovesana Lujaba din Marea Britanie. Nu va fi un meci deloc uşor dacă ţinem cont că aceasta este multiplă medaliată internaţional, cea mai bună clasare din cariera fiind locul 3 la Campionatul Mondial de cadeţi din 2013 de la Miami. Şi anul acesta a a avut performanţe deosebite, locul 3 la Campionatul European de la Atena şi locul 2 la Cupa Europeană de la Piteşti. Ştefania Dobre se afla în primul an de juniorat, ea reuşind până acum să câştige de două ori medalia continentală la cadeţi dar şi bronzul la mondiale. Tânăra sportivă românca reprezintă una din speranţele ţării noastre la câştigarea unei medalii olimpice în China.

Pentru informatii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

laechonw_postmessage:
laechonw_twitterhandle:
laechonw_twitterhash:
laechonw_ogtype_facebook:
article

Leave a Reply