TwitterFacebookGoogle+

România și EJU au dat o mână de ajutor delegaţiei Ucrainei

Weekend-ul recent încheiat, la București, în Sala Polivalentă, s-a desfășurat Campionatele Europene de judo pentru tineret, categoria de vârstă între 18 și 21 de ani.

Printre țările participante s-a numărat și Ucraina, care s-a clasat  pe locul doi ca număr de medalii cu o zestre de cinci medalii (două aur şi 3 de bronz). Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea Federației Române de Judo și al Uniunii Europene de Judo. Forul de judo de la Kiev este grav afectat în această perioadă de probleme financiare cauzate de conflictul militar din estul Ucrainei. Astfel, participarea judoka din Ucraina la competiția de la București, ar fi fost imposibilă fără sprijin.

Totuși, până la urmă o soluție s-a găsit. Președintele EJU, Sergey Soloveichik, a purtat o discuție cu președintele Federației Române de Judo, Doru Ioan Sapta. Rezultatul acestor negocieri a fost că delegația Ucrainei a primit sprijin din partea celor două instituții, EJU și FR Judo. Sportivii ucraineni nu plătesc la București costurile de cazare și masă, acesta fiind ajutorul acordat de comunitatea europeană și românească din judo, pentru colegii lor ucraineni.

Trofeul “Fair Play” pentru un judoka ucrainean

fair play trophyJudoka Yakiv Khammo +100kg, a primit trofeul “Fair Play” din partea Uniunii Europene de Judo, după ce în finala contra rusului Ruslan Shakhbazov, accidentat în primele secunde ale meciului, l-a însoţit pe acesta către medici pentru a i se acorda asistenţă medicală. O sală întreagă a aplaudat gestul ucraineanului demonstrând astfel ca între cetăţenii celor două ţări aflate în conflict exista sentimente umane, deciziile politice nealterând relaţiile de prietenie.

Autor: Cristian Frisk
Pentru informaţii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!
laechonw_postmessage:
laechonw_twitterhandle:
laechonw_twitterhash:
laechonw_ogtype_facebook:
article

Leave a Reply