TwitterFacebookGoogle+

Argint şi bronz România la GS Anu Dhabi

Argint şi bronz pentru România în prima zi a Grand Slam-ului de judo de la Abu Dhabi turneu dotat cu premii totale în valoare de 154 mii de dolari.

Andreea Chiţu a ajuns în ultimul act al categoriei 52 kg. unde, în re-editarea finalei de la Campionatul Mondial de anul acesta, a dat tot peste Majlinda Kelmendi din Kosovo. Nici de data aceasta Andreea nu a reuşit s-o învingă pe lidera mondială a categoriei. Andreea a ratat un atac de care a profitat pe contra Kelmendi care a punctat de waza-ari. Cu cele 300 de puncte acumulate Andreea Chiţu devine numărul 2 mondial.

La 57 kg. Corina Căprioriu s-a calificat în finala pentru medalia de bronz unde a reuşit s-o învingă pe Catherine Beauchemin-Pinard din Canada. Corina a reusit mai întâi un atac de yuko iar la jumătatea meciului a finalizat o proiectare de ippon care îi va aduce încă 200 de puncte în clasamentul IJF. Medalia de aur a fost obţinută de Telma Monteiro din Portugalia care a învins-o pe Laetitia Blot din Franţa.

În lupta pentru o medalie de bronz la categoria 48 kg. s-a calificat şi Violeta Dumitru care a întâlnit-o pe Sol Mi Kim din Coreea de Nord. Un avertisment primit de Dumitru la începutul meciului a fost cel care a facut diferenţa şi Violeta a încheiat concursul doar pe locul 5. Aurul a fost cucerit de lidera mondială Urantsetseg Munkhbat din Mongolia care a trecut de Eva Csernoviczki din Ungaria.

Sâmbătă intră în concurs la categoria 81 kg. Cristian Bodîrlău care în primul meci trebuie să treacă de spaniolul Adrian Nacimiento.

Pentru informaţii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

Foto: IJF Media - Tamas Zahonyi
laechonw_postmessage:
laechonw_twitterhandle:
laechonw_twitterhash:
laechonw_ogtype_facebook:
article

Leave a Reply