Anul 2012 a consemnat retragerea Alinei Dumitru, cea mai titrata judoka româncă a tuturor timpurilor. Există un om care poate înţelege cel mai bine ce a însemnat sacrificiul pe care Alina l-a făcut în decursul anilor, sacrificiu la care o bună perioadă a fost părtaş, contribuind la performanţele ei. Emanoil Câmpeanu, căci despre el este vorba, antrenorul ce a descoperit-o pe micuţa campioană a acordat în exclusivitate pentru Ora de Judo un interviu.
Bună ziua domnule Emanoil Câmpeanu. O carieră bogată şi o bornă importantă: Alina Dumitru. Povestiţi-ne pe scurt cum aţi descoperit-o pe Alina Dumitru.
Într-adevăr a fost o realizare profesională de top de neimaginat pentru mine la vremea când Alina încă învaţă procedee de judo. La una din şcolile în care am făcut selecţia pentru judo şi anume şcoala generală nr. 198 din Bucureşti, în aprilie 1994 într-o zi de sâmbătă, s-a prezentat printre alţi copii şi “micul diamant încă neşlefuit”pe nume Alina Dumitru. Avea o înfăţişare plăpândă, fragilă, însă cu sclipiri jucăuşe în priviri pe fondul unui zâmbet constant şi o bună dispoziţie molipsitoare. Era în clasa a cincea, aşadar la limita superioară a vârstei pentru selecţie. Cu toate acestea atitudinea ei pozitivă a fost cea care m-a îndemnat instinctiv să îi acord mai multă atenţie. După aproximativ un an şi opt luni într-un cantonament efectuat în staţiunea B. Herculane, am realizat că această mică fetiţă cu suflet mare dispune de un bagaj de calităţi motrice special. La capitolul îndemânare mă lămurisem mai demult, iar când am constatat “boom-ul”, explozia de viteză de care este capabilă Alina, după o scurtă perioadă de pregătire susţinută, am început să investesc mai multă atenţie profesională şi afectiva pentru pregătirea ei.
Ce v-a determinat totuşi să îi acordaţi acea ultimă şansă a cantonamentului de vară?
Cooptarea ei în acel cantonament, din feb 1996, s-a produs în ultima clipă în urma unei şedinţe cu părinţii, pe care am susţinut-o din dorinţa de a lua cât mai mulţi copii în respectiva deplasare. Aveam douăsprezece locuri asigurate iar eu făceam tot posibilul să iau optsprezece dintre ei. Era o dramă în sufletul meu pentru că nu vroiam să nedreptăţesc pe nimeni prin omisiune.
Regăsiţi actualmente în luptele pe care le susţine Alina pe tatami procedee deprinse de la Emanoil Câmpeanu?
Tehnică pe care am abordat-o în pregătirea copiilor, în cei patru ani şi jumătate cât Alina a fost la club, a fost vastă, diversificată (încă mai am caietul de antrenament), tehnica din care, în timp, sportivii îşi alegeau procedeele preferate, în funcţie de aptitudini şi caracteristicile lor somatice desigur. Procedeul meu de bază ca sportiv de performanţă a fost UCHI-MATA, fiind înalt, longilin pentru categoria mea de altădată de 65 kg. Alina avea o structură morfologica asemănătoare, raportat la greutatea ei de atunci. (40-44-48 kg), astfel s-a axat pe acest procedeu de bază plus majoritatea procedeelor din grupa Ashi-Waza.
Comunicaţi des cu Alina Dumitru?
Din fericire comunic des cu Alina şi constat cu mare plăcere că are un sincer şi profund respect pentru mine, ceea ce subliniază încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu m-am înşelat asupra caracterului ei.
Folosiţi imaginea ei ca model pentru sportivii pe care îi aveţi la antrenamente?
Trecător da, am povestit copiilor despre ascensiunea valorica fulminanta a Alinei, neuitând să subliniez în faţa lor că aceasta se bazează atât pe calităţi fizice cum ar fi abilitatea, uşurinţă de a executa în mod fidel şi fluent procedeele demonstrate de profesor, execuţie fundamentată pe calităţi motrice aferente, dar şi pe trăsăturile psihosomatice particularizate. Nu ar trebui să le lipsească tenacitatea, curajul şi creativitatea. de asemenea respectul, loialitatea, altruismul, răbdarea, înţelegerea acestui sport de autoapărare numit judo, care este “gentle”, blând, defensiv prin esenţa tehnicii sale şi nu ofensiv, distructiv că în alte discipline de contact mai dur. Există o şcoală a căderii care permite combatanţilor să aterizeze în siguranţă, în cazul respectării elementelor tehnice de bază.
“Tu dormi şi Alina a ajuns în finală!”
Ce aţi simţit când Alina a luat aurul olimpic la Beijing, în 2008?
Când Alina ajunsese în finală la Beijing, în ziua respectivă, în jurul orei 10 dimineaţa, m-a sunat colegul meu de la C.O.R., Dragoş Tătaru, se afla tot în Beijing în delegaţia oficială şi, m-a întrebat cu tâlc, cu un aer neştiutor, dacă ştiu ce a făcut fosta mea sportiva, în ce faza a meciurilor se afla? I-am spus că nu ştiu pentru că am dormit, atunci el a izbucnit vesel, cu un uşor reproş premeditat în glas: – “Tu dormi şi Alina a ajuns în finală!” M-au trecut toţi fiorii din lume din cap până în picioare de bucurie. Mi-am revenit repede, pentru că asta îmi e firea şi am trăit în continuare euforia gândului că munca Alinei şi a tuturor antrenorilor care au pregătit-o de-a lungul carierei sale sportive nu a fost în zadar. Noi toţi antrenorii care am contribuit la evoluţia sportivă a Alinei suntem ca un tot unitar. Unul fără altul nu s-ar fi putut. Ca în cazul unei piramide, vârful există datorită bazei, a fundaţiei, iar bază nu ar fi avut nicio finalitate fără desăvârşirea adusă în cele din urmă de alţi maeştrii constructori.
Dar argintul olimpic la Londra, anul trecut?
La Londra, de asemenea, emoţii. După ce a obţinut wazari în meciul cu japoneza m-am liniştit în mare măsură. Era o chestiune de rezistenţă fizică ca să poată obţine victoria, experienta tactică în mod evident nelipsindu-i.
Care sunt dificultăţile unui antrenor de judo în 2013?
Un cadru social care să exprime aprecierea nu doar la nivel formal, a pasiunii, a entuziasmului oferit de “arhitecţii” pedagogici ai judo-ului. Intrinsec situaţiei, respectul reciproc, civilizarea relaţiilor dintre participanţii direcţi sau indirecţi, indiferent de gradul ierarhic, pot fi îmbunătăţite considerabil. Acele calităţi afective cu care îi încântam pe copiii în formare. Buna-credinţă în tot ceea ce întreprindem este călăuza cea mai bună.
Cât de mare trebuie să fie implicarea părinţilor în performanţa pe tatami?
Copilul fără o susţinere motivaţionala la nivel parental este debusolat, caută confirmări. Prin încurajare, ei îi pot oferi repere şi înţelegerea de a nu judeca prin clişee, idei preconcepute.
Pe când un nou campion olimpic de la şcoala lui Emanoil Câmpeanu?
Din fericire cu ajutorul colegului meu, Albu Petre avem deja sportivi evidenţiaţi prin rezultate europene şi chiar mondiale. Mă refer la Dobre Ştefănia şi surorile Ioniţă, sportive transferate la CSM Cluj.
“Totul evoluează, inclusiv judo-ul.”
S-a transformat judo-ul în ultimul timp?
Totul evoluează, inclusiv judo-ul. Odată cu accesul la informaţie am învăţat cu toţii că tehnica prevalează forţei, dar în acelaşi timp cele două trebuie împletite armonios, fără să se defavorizeze reciproc. Tactica, la rândul ei reprezintă iscusinţa strategică a antrenorului.
Care este proporţia între latura fizică şi psihică în judo-ul modern?
Ele se întrepătrund desigur, iar aceasta proporţie, în mod subiectiv, trebuie adaptată individualizat. Mă refer la abordarea fizică în primul rând. De exemplu poţi avea un sportiv de excepţie, a cărui latura fizică a fost lucrată după manual, să zicem 70- 80%. La antrenament poate fi un fenomen de măiestrie însă, în competiţii să se sufoce pur şi simplu, să se blocheze emoţional. Aşadar orice suplimentare într-un sens sau altul cred că este binevenită.
Loading ...
