Tag Archive | "timisoara"

GALERIE FOTO Cupa Primaverii, primul pas spre Daciada prichindeilor


 

IMGP6633

Timişoara este de ceva timp locul unde un proiect al ambiţiosului antrenor Laurenţiu Jurca a început să prindă contur. Conceptul bazat pe idei germane, intitulat Judo Preşcolar, are drept scop creşterea unei generaţii sănătoase în spiritul corect al artelor marţiale. Primul eveniment major, îl putem numi unic la nivel de ţară, a avut loc pe data de 6 aprilie la o grădiniţă privată, acolo unde copii cu vârste cuprinse între 3-5 ani le-au demonstrat părinţilor abilităţile dobândite în timpul cursurilor de judo. Cupa Primăverii, căci aşa s-a numit evenimentul, a dat posibilitatea părinţilor prezenţi să îşi creeze o impresie despre ce înseamnă artele marţiale, să realizeze că nu sunt periculoase aşa cum sunt prezentate. Cei mici împreună cu antrenorul lor au demonstrat o serie de jocuri specifice, finalul fiind reprezentat de câteva meciuri demonstrative, percepute şi acestea din urmă tot ca o joacă. Laurenţiu Jurca ne-a explicat că “micuţii percep totul acum că pe o joacă, fără să îşi dea seama că multe din mişcările pe care le efectuează fac parte din ceea ce înseamnă pregătirea în judo, iar exemplul este lupta gorilelor, unde ei învaţă în picioare să îşi învingă adversarul împingându-l la pământ”. Tot ceea ce s-a întâmplat pe 16 aprilie este o repetiţie generală pentru evenimentul din 1 iunie, numit “Daciada prichindeilor”, unde se vor întrece pe tatami copiii cu vârste foarte mici.

“Fetiţa mea practică judo sub îndrumarea lui Laurenţiu Jurca de aproximativ 2 ani. Eu sunt un fost practicant de judo şi am realizat că fiica mea se poate dezvolta atât la nivelul trupului cât şi al minţii prin practicarea acestei arte marţiale.” Călin Olariu – tatăl Isabelei Olariu

“Am hotărât să urmeze judo deoarece consider că devine un luptător, educat, cu spirit de învingător. Practică judo de câtva luni şi simţit în familie aceste schimbări permanent.” Roberte Linda – mama lui Patrik Roberte

“La cursurile organizate de grădiniţă copilul meu practică judo de aproximativ 8 luni. Am acceptat acest curs oferit de educatoare şi de către domnul Laurenţiu Jurca pe motivul că fiind în creştere trebuie să îşi dezvolte calităţile fizice şi mentale.” Marius Soşu – tatăl lui Soşu Andrei

 

GALERIE FOTO:

Posted in StiriComments (0)

Judo la o grădiniţă privată din Timişoara


copil judoGrădiniţa privată Minissa şi Laurenţiu Jurcă vor organiza un eveniment unic pe data de 6 aprilie. Cupa Primăverii la Judo este destinată unor copii de grădiniţă, ce au vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Pe parcursul a două ore, copiii vor arăta tot ce au învăţat la cursurile de judo, iar la final, în urma unei competiţii, vor fi premiați cu medalii și diplome. Toată acţiunea va avea loc în incinta grădiniţei, organizatorii declarând că oricine poate veni pentru a viziona meciurile ce se vor desfăşura pe tatami.

Posted in StiriComments (0)

INTERVIU Laurentiu Jurca, artizanul reaparitiei judo-ului in Timisoara


 

 

 

Ne aflăm iată în “casa” celor de la Phoenix Timişoara, artizanul revenirii judo-ului în această zonă
a ţării fiind domnul Laurenţiu Jurca, fondatorul şi antrenorul clubului de pe malul Bega.

Domnule Jurca, Phoenix înseamnă renaştere. Cum vedeţi judo-ul prin acest proiect?

Pentru mine judo înseamnă artă, educaţia corpului şi a minţii împotriva violenţei, agresivităţii şi a drogurilor. Este un proiect ce iată că am reuşit să îl pun pe picioare şi să îl lansez cu ocazia Zilei Mondiale a Judo-ului.

Cum îi vedeţi finalitatea?

Păi nu ştiu dacă există o finalitate, va exista o generaţie de oameni crescuţi în spiritul pe care l-am descris mai sus, sperând că împreună cu toţi cei din Timişoara să reuşim să formăm o generaţie sănătoasă, care să ducă mai departe proiectul nostru.

Am observat că s-a tot pus accent pe expresia “Da renaşterii judo-ului timişorean”. De ce?

Pentru că noi, cei de aici spunem da unui scop nobil: readucerea în prim plan a unui sport ce intrase într-un con de umbră şi care în trecut adusese satisfacţii enorme celor din Timiş.

Aş vrea să îmi spuneţi mai exact cine sunt aceşti oameni care spun alături de dumneavoastră DA?

In primul rând sunt cei ce m-au ajutat în permanenţă ca Ziua Judo-ului Mondial să iasă perfect şi anume Liana Marin şi Daniel Dragomir. Lui Victor Balaşoiu şi cluburilor de judo din Timişoara şi Lugoj, conduse de Balint Claudiu, Mircea Emilian, Dan Emilian, Dan Pandur şi Batkai Adalbert. Împreună sunt sigur că vom reuşi, cu condiţia să fim ca şi acum, umăr lângă umăr. Nu aş vrea să uit să îi mulţumesc lui Florin Lascau pentru toţi paşii ce mi-a îndreptat în judo dar şi în viaţă, mai ales în dojo-ul din Germania, unde am lucrat împreună, îi mulţumesc pentru sfaturile date şi mai ales pentru tot ce am învăţat de la el. Florin Lascau, fost campion mondial de judo şi actual director sportive în cadrul IJF este cel ce ne-a ajutat şi material cu judogi-urile ce au fost licitate în cadrul campaniei umanitare de strângere a fondurilor. Totodată doresc să-i mulţumesc pentru sfaturile şi lecţiile oferite pe tatami lui Florian Velici, care mi-a fost şi îmi este un model de sensei pentru cariera mea pe tatami. Ce doresc să precizez şi consider foarte important este faptul că am reuşit să îl cooptez în echipă, ca şi consilier, pe domnul Constantin Bogdan, o legendă a judo-ului românesc, un om ce a făcut muncă de pionierat la începuturile acestui sport în ţara noastră.

Observ, ca poate în puţine locuri din ţara aceasta, oficialităţile locale. Cum aţi reuşit?

Cu ajutorul tuturor celor enumeraţi mai sus şi apreciez luarea de poziţie şi susţinere a domnului viceprimar Diaconu Daniel, care ne-a promis pe lângă susţinerea personală şi o implicare activă prin înfiinţarea la Timişoara a unui centru de pregătire intensiv, centru de excelentă, pentru viitori judoka ai judeţului.

Ce mesaje transmiteţi de Ziua Judo-ului Mondial, Federaţiei Romane de Judo şi întregii mişcări din
România?

Federaţiei doresc să le transmit asigurări că în scurt timp vom reuşi afilierea totală, că dorim să punem umărul la viitorul judo-ului românesc. Mişcării judo-ului din România le transmit la mulţi ani şi că împreună, noi toţi, trebuie să contribuim ca judo-ul să fie prezent pe cele mai înalte culmi.

Posted in ArticoleComments (0)

Timisoara renaste de World Judo Day


 Pe 28 octombrie 2012 s-a consemnat în Timişoara un eveniment ce credem că la nivel naţional a fost unic şi a însemnat o premieră istorică. Clubul de judo Phoenix, gazda serbărilor prilejuite de World Judo Day, poartă un nume predestinat reuşitei, semnificaţia fiind una a renaşterii, simbolizate de pasărea ce se ridică din propria cenuşă, cenuşa în care judo-ul din Timiş a stat îngropat ani de zile. Asta s-a şi dorit la Timişoara, renaşterea judo-ului timişoreana şi aducerea lângă acesta a tuturor celor ce pot da o mână de ajutor ca această mult discutată şi dorită renaştere să aibă loc. Preşedintele-antrenor şi în acelaşi timp şi fondatorul clubului timişorean, Laurenţiu Jurcă, a reuşit să reunească în sala de lupte a CSS 1 toate cluburile de judo din Lugoj şi Timişoara şi aici enumeram: CSS1 Lugoj condus de Batkai Adalbert, Makotokan condus de Claudiu Balint, Pro Motrica condus de Mircea Emilian şi Dan Emilian, Timpolis Timişoara condus de Dan Pandur, Palatul Copiilor Timişoara condus de Ştefan Doncea şi nu în ultimul rând clubul gazda Phoenix Timişoara. Din partea oficialităţilor, în sala timişoreana s-au aflat viceprimarul oraşului domnul Dan Diaconu, doamna sub prefect a judeţului Liliana Onet, doamna avocat Luminiţa Perijoc, primarul comunei Dudeştii Noi domnul Alin Nica dar şi mulţi alţi oameni implicaţi în societatea timişoreana. Din partea Federaţiei Romane de Judo fost prezent arbitrul Victor Bălăşoiu şi deasemenea s-au aflat printre cei ce au ţinut să adreseze un mesaj celor prezenţi domnul Batkai Adalbert, antrenorul ce a descoperit-o şi pregătit-o pe vicecampioana olimpică de la Londra Corina Căprioriu şi domnul Ştefan Doncea, cel ce a fost premiat în trecut de către domnul Marius Vizer ca fiind primul ce a scris un volum de poezii dedicate judo-ului. Fiecare dintre cei ce s-au implicat activ de-a lungul anilor în judo au primit câte o diplomă din partea organizatorilor. “Este vorba de o premieră nu numai pentru Timişoara ci şi în” Judo pentru toţi”. Evenimentul pe care l-am marcat este unul la nivel mondial, iar în Federaţia Romană de Judo este o premieră deoarece pentru prima oară au păşit şi părinţii împreună cu copiii pe saltea. Am avut şi participanţi foarte micuţi, deoarece dorim să implementăm aici la Timişoara, un proiect pe care eu l-am desfăşurat mai mulţi ani în Germania, este vorba de” judo de la 3 ani”. Şi pot să spun cu mândrie că sunt un pionier, deoarece în Federaţia Romană de Judo nu s-a pornit până acum cu copiii aşa de devreme. La clubul nostru, facem şi limba germană cu copiii, este un proiect mai amplu, care pune mult accent şi pe partea educativă judo, ca şi educaţie, nu numai ca sport” a declarat domnul Laurenţiu Jurcă. Noutatea şi unicitatea evenimentului a constat în faptul că pe saltele, alături de cei 80 de judoka prezenţi, dintre care 40 de la Phoenix Timişoara, s-au aflat şi părinţii acestora, cu toţii reuşind să arate publicului prezent că pot avea parte de un antrenament comun într-o zi în care motto-ul a fost “JUDO PENTRU TOŢI”. Deschiderea oficială a fost făcută de către Laurenţiu Jurcă, cel ce a dat citire mesajului domnului Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo. Acţiunea propriu-zisă a constat într-o parte de încălzire şi jocuri specifice, lupta la sol, procedee în formă kata şi un final ce a constat în câteva reprize de randori. Evenimentul a avut şi o parte caritabilă, când au avut loc licitaţii pentru strângerea de fonduri, necesare salvării vieţii unui tânăr de 21 ani, Ion Constantin, dar şi renovării spitalului de copii Louis Ţurcanu, campanie iniţiată de viceprimarul Sorin Grindeanu. Suma strânsă în urma acestor două licitaţii a fost de 2000 euro. S-au licitat o rochie creaţie Moc Style, două obiecte marca Popa’s şi anume o icoană şi o caricatură a rugbystului Samuel Maris, prezent şi el în sală şi care a adus pentru licitaţie două mingi de rugby semnate de către echipa campioana naţională în ediţia 2011-2012 RCM Timişoara şi 3 kimono-uri ce purtau semnăturile celor ce au fost pe saltele. Domnul viceprimar Dan Diaconu a reuşit să îşi adjudece un kimono cu suma de 170 de euro la fel şi domnul primar Alin Nica, ambii contribuind la reuşita campaniei de strângere de fonduri. Suma cea mai mare a fost oferită pe o minge de rugby şi anume 230 euro. Mesajul evenimentului, conform spuselor domnului Laurenţiu Jurca “este unul simplu şi anume DA renaşterii judo-ului timişorean”. Principalii sponsori şi aşa cum domnul Jurcă a ţinut să precizeze “inima acestui proiect” au fost Liana Marin de la Mass Media Consulting şi Daniel Dragomir. Pe lângă aceştia, alături s-au aflat partenerii Primăria Timişoara, Universitatea de Vest Timişoara, Casa de Cultură Timişoara, Primăria Dudeştii Noi, CJT, Inspectoratul Şcolar Timiş, Poliţia Locală, Federaţia Romană de Judo, Liceul de Chimie Azur, POPA’S, Poliţia Locală, Retim, Ruefa Escape Travel, RCM MVT UVT, Suzuki-Sara Motors, Cofetăria Cori Velis, On the Spot Events, 360 DP, Elba, Druckeria, Apele Buziaş, Mass Media Consulting, Sam’s Green, Idea Design, Moc Style, O şansă la viaţă, Dental Clinic, Kovacs&Covaci Law Office, Rugby 40 Old Boys, Business Days, Spandexx, Rolling, Grădiniţă Itzzi Bitzzi, TNT dari şi partenerii media Debanat.ro, Kiss Fm, Realitatea TV, Opinia Timisoarei, 24 FUN. Ora de Judo a fost partener media la eveniment, fiind singura publicaţie de judo prezenta şi activă la ora aceasta în ţară.

Galerie foto de la eveniment:

URMEAZA: Interviu in exclusivitate cu domnul Laurenţiu Jurcă

Posted in StiriComments (0)

Ziua Judo-ului Mondial: Judo pentru toti la Phoenix Timisioara


 

MOTTO: JUDO pentru TOŢI

Pe data de 28 octombrie, în Timişoara, se va sărbători Ziua Judo-ului Mondial. Clubul Sportiv Phoenix Timişoara, condus de sensei Laurenţiu Jurcă, alături de Massmedia Consulting Timişoara reprezentată de Liana Marin, B.E.J.A Dragomir Daniel & Voislav Stepanov, Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Timişoara, Universitatea de Vest, Poliţia Locală Timişoara şi Casa de Cultură Timişoara, vor organiza un eveniment în cinstea zilei de 28. Manifestaţiile vor avea loc duminică, în sala de lupte a CSS1 Timişoara, deschiderea oficială având loc la ora 10:00. Cluburile participante sunt: CSS Lugoj, C.S. Pro Motrica Timişoara, Makotokan Dojo Timişoara şi CS Judo Phoenix Timişoara. Se estimează prezenţa a 100 de judoka, premiera fiind reprezentată de faptul că sub motto-ul zilei de 28 octombrie şi la invitaţia CS Phoenix, prin preşedintele Laurenţiu Jurcă, pe tatami vor fi prezenţi şi părinţii tinerilor judoka, dorindu-se că părinţii să se identifice cu activitatea copiilor lor şi aşa putându-se, pe viitor, angaja în activităţile copiilor şi ale clubului. “Evenimentul este o premieră pentru Timişoara deoarece ediţia din anul trecut nu s-a ţinut în oraş. Cu ocazia evenimentului dorim să atragem atenţia oraşului, primăriei şi oficialităţilor că, JUDO-ul Timişorean renaşte mai ales într-o formă nouă. Unul din motto-urile noastre este “JUDO, arta şi educaţia corpului şi a minţii împotriva violenţei, agresivităţii şi a drogurilor “. Totodată este o premieră deoarece după câte ştiu eu, în istoria JUDO-ului românesc doar domnul Velici Florian din Oradea, fost pionier în selecţia copiilor, a mai oferit Judo pentru copii începând cu vârsta de 4 ani, iar noi, oferim, după modelul şcolii de judo ce am avut-o cu Florin Lascău în Germania, judo pentru copiii începând cu vârsta de 3 ani şi educaţie în limba germană. Este un proiect unic în România ce se desfăşoară de aproape 10 luni la Timişoara cu succes”, a declarat domnul Jurcă pentru revista noastră. Invitaţii evenimentului vor fi pe măsură, fiind aşteptaţi în oraşul de pe Bega, oameni importanţi din judo-ul actual şi trecut, enumeram aici pe domnii Jeberean şi Balaşoiu, dar şi pe cel ce a descoperit-o pe vicecampioana olimpică Corina Căprioriu, domnul Adalbert Batkai. Din partea oficialităţilor locale, vor fi prezenţi domnul Nicolae Robu, primarul Timişoara, domnul Eugen Dogariu, prefect TImiş, domnul Flavius Nastor, director DJST Timiş, şeful poliţiei locale dar şi alte oficialităţi din cadrul aparatului de conducere al judeţului Timiş.

Pentru a vizita site-ul oficial C.S. JUDO PHOENIX Timişoara puteti accesa adresa www.judophoenix.ro

Galerie foto:

 

Posted in StiriComments (0)


SONDAJ

Sunteti de acord cu introducerea unui abonament platit anual pentru revista Ora de Judo?

Loading ... Loading ...

Da-ne un Like!

Urmareste-ne pe TWITTER

Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele şi voi cultiva numai gânduri bune. În sala de judo îmi voi stăpâni stările sufleteşti pentru a nu îngreuna munca colegilor mei şi a mea. — Dr. Jigoro Kano

PHVsPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hZHNfcm90YXRlPC9zdHJvbmc+IC0gdHJ1ZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX2ltYWdlXzE8L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vd3d3Lm9yYWRlanVkby5yby93cC1jb250ZW50L3VwbG9hZHMvMjAxMS8xMC9uZXRmbG93MjQwMTEtZTEzMzYxMzkwNTA1NzIucG5nPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfaW1hZ2VfMjwvc3Ryb25nPiAtIGh0dHA6Ly93d3cud29vdGhlbWVzLmNvbS9hZHMvMTI1eDEyNWIuanBnPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfaW1hZ2VfMzwvc3Ryb25nPiAtIGh0dHA6Ly93d3cud29vdGhlbWVzLmNvbS9hZHMvMTI1eDEyNWMuanBnPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfaW1hZ2VfNDwvc3Ryb25nPiAtIGh0dHA6Ly93d3cud29vdGhlbWVzLmNvbS9hZHMvMTI1eDEyNWQuanBnPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfbXB1X2Fkc2Vuc2U8L3N0cm9uZz4gLSA8c2NyaXB0IHR5cGU9XCJ0ZXh0L2phdmFzY3JpcHRcIj48IS0tDQpnb29nbGVfYWRfY2xpZW50ID0gXCJjYS1wdWItMTEwOTYzNjg1MjgyNjEwMFwiOw0KLyogYWR2ZXJ0MSAqLw0KZ29vZ2xlX2FkX3Nsb3QgPSBcIjUzMjc5NTA2MDBcIjsNCmdvb2dsZV9hZF93aWR0aCA9IDMwMDsNCmdvb2dsZV9hZF9oZWlnaHQgPSAyNTA7DQovLy0tPg0KPC9zY3JpcHQ+DQo8c2NyaXB0IHR5cGU9XCJ0ZXh0L2phdmFzY3JpcHRcIg0Kc3JjPVwiaHR0cDovL3BhZ2VhZDIuZ29vZ2xlc3luZGljYXRpb24uY29tL3BhZ2VhZC9zaG93X2Fkcy5qc1wiPg0KPC9zY3JpcHQ+PC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfbXB1X2Rpc2FibGU8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfbXB1X2ltYWdlPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy53b290aGVtZXMuY29tL2Fkcy8zMDB4MjUwYS5qcGc8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hZF9tcHVfdXJsPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy53b290aGVtZXMuY29tPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfdG9wX2Fkc2Vuc2U8L3N0cm9uZz4gLSA8c2NyaXB0IHR5cGU9XCJ0ZXh0L2phdmFzY3JpcHRcIj48IS0tDQpnb29nbGVfYWRfY2xpZW50ID0gXCJjYS1wdWItMTEwOTYzNjg1MjgyNjEwMFwiOw0KLyogYWR2ZXJ0MyAqLw0KZ29vZ2xlX2FkX3Nsb3QgPSBcIjA2ODg4MzI1ODFcIjsNCmdvb2dsZV9hZF93aWR0aCA9IDIzNDsNCmdvb2dsZV9hZF9oZWlnaHQgPSA2MDsNCi8vLS0+DQo8L3NjcmlwdD4NCjxzY3JpcHQgdHlwZT1cInRleHQvamF2YXNjcmlwdFwiDQpzcmM9XCJodHRwOi8vcGFnZWFkMi5nb29nbGVzeW5kaWNhdGlvbi5jb20vcGFnZWFkL3Nob3dfYWRzLmpzXCI+DQo8L3NjcmlwdD48L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hZF90b3BfZGlzYWJsZTwvc3Ryb25nPiAtIHRydWU8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hZF90b3BfaW1hZ2U8L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vd3d3Lm9yYWRlanVkby5yby93cC1jb250ZW50L3VwbG9hZHMvMjAxMS8xMC9uZXRmbG93MjQwMTEtZTEzMzYxMzkwNTA1NzIucG5nPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfdG9wX3VybDwvc3Ryb25nPiAtIGh0dHA6Ly93d3cubmV0Zmxvdy5ybzwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX3VybF8xPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy5uZXRmbG93LnJvPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWRfdXJsXzI8L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vd3d3Lndvb3RoZW1lcy5jb208L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19hZF91cmxfMzwvc3Ryb25nPiAtIGh0dHA6Ly93d3cud29vdGhlbWVzLmNvbTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2FkX3VybF80PC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy53b290aGVtZXMuY29tPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYWx0X3N0eWxlc2hlZXQ8L3N0cm9uZz4gLSBkZWZhdWx0LmNzczwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2F1dGhvcjwvc3Ryb25nPiAtIGZhbHNlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fYXV0b19pbWc8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fY3VzdG9tX2Nzczwvc3Ryb25nPiAtIDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2N1c3RvbV9mYXZpY29uPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy5vcmFkZWp1ZG8ucm8vd3AtY29udGVudC93b29fdXBsb2Fkcy8xMy1mYXZpY29uLmljbzwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2ZlYXR1cmVkX2NhdGVnb3J5PC9zdHJvbmc+IC0gU2VsZWN0IGEgY2F0ZWdvcnk6PC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fZmVhdF9lbnRyaWVzPC9zdHJvbmc+IC0gMTA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19mZWVkYnVybmVyX2lkPC9zdHJvbmc+IC0gPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fZmVlZGJ1cm5lcl91cmw8L3N0cm9uZz4gLSA8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19nb29nbGVfYW5hbHl0aWNzPC9zdHJvbmc+IC0gPHNjcmlwdCB0eXBlPVwidGV4dC9qYXZhc2NyaXB0XCI+DQoNCiAgdmFyIF9nYXEgPSBfZ2FxIHx8IFtdOw0KICBfZ2FxLnB1c2goW1wnX3NldEFjY291bnRcJywgXCdVQS0yMDI4MzI3NS0zXCddKTsNCiAgX2dhcS5wdXNoKFtcJ190cmFja1BhZ2V2aWV3XCddKTsNCg0KICAoZnVuY3Rpb24oKSB7DQogICAgdmFyIGdhID0gZG9jdW1lbnQuY3JlYXRlRWxlbWVudChcJ3NjcmlwdFwnKTsgZ2EudHlwZSA9IFwndGV4dC9qYXZhc2NyaXB0XCc7IGdhLmFzeW5jID0gdHJ1ZTsNCiAgICBnYS5zcmMgPSAoXCdodHRwczpcJyA9PSBkb2N1bWVudC5sb2NhdGlvbi5wcm90b2NvbCA/IFwnaHR0cHM6Ly9zc2xcJyA6IFwnaHR0cDovL3d3d1wnKSArIFwnLmdvb2dsZS1hbmFseXRpY3MuY29tL2dhLmpzXCc7DQogICAgdmFyIHMgPSBkb2N1bWVudC5nZXRFbGVtZW50c0J5VGFnTmFtZShcJ3NjcmlwdFwnKVswXTsgcy5wYXJlbnROb2RlLmluc2VydEJlZm9yZShnYSwgcyk7DQogIH0pKCk7DQoNCjwvc2NyaXB0PjwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2hvbWU8L3N0cm9uZz4gLSBmYWxzZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2hvbWVfdGh1bWJfaGVpZ2h0PC9zdHJvbmc+IC0gNTc8L2xpPjxsaT48c3Ryb25nPndvb19ob21lX3RodW1iX3dpZHRoPC9zdHJvbmc+IC0gMTAwPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29faW1hZ2Vfc2luZ2xlPC9zdHJvbmc+IC0gdHJ1ZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX2xvZ288L3N0cm9uZz4gLSBodHRwOi8vd3d3Lm9yYWRlanVkby5yby93cC1jb250ZW50L3dvb191cGxvYWRzLzE2LWJhbm5lcl85Mjl4OTBfRklOQUwuanBnPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fbWFudWFsPC9zdHJvbmc+IC0gaHR0cDovL3d3dy53b290aGVtZXMuY29tL3N1cHBvcnQvdGhlbWUtZG9jdW1lbnRhdGlvbi9nYXpldHRlLWVkaXRpb24vPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fcmVzaXplPC9zdHJvbmc+IC0gdHJ1ZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3Nob3J0bmFtZTwvc3Ryb25nPiAtIHdvbzwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3Nob3dfY2Fyb3VzZWw8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fc2hvd192aWRlbzwvc3Ryb25nPiAtIGZhbHNlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fc2luZ2xlX2hlaWdodDwvc3Ryb25nPiAtIDE4MDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3NpbmdsZV93aWR0aDwvc3Ryb25nPiAtIDI1MDwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3RhYnM8L3N0cm9uZz4gLSB0cnVlPC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fdGhlbWVuYW1lPC9zdHJvbmc+IC0gR2F6ZXR0ZTwvbGk+PGxpPjxzdHJvbmc+d29vX3VwbG9hZHM8L3N0cm9uZz4gLSBhOjE0OntpOjA7czo3MzoiaHR0cDovL3d3dy5vcmFkZWp1ZG8ucm8vd3AtY29udGVudC93b29fdXBsb2Fkcy8xNi1iYW5uZXJfOTI5eDkwX0ZJTkFMLmpwZyI7aToxO3M6NjE6Imh0dHA6Ly93d3cub3JhZGVqdWRvLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvMTUtYmFubmVyNS5qcGciO2k6MjtzOjYxOiJodHRwOi8vd3d3Lm9yYWRlanVkby5yby93cC1jb250ZW50L3dvb191cGxvYWRzLzE0LWJhbm5lcjQuanBnIjtpOjM7czo2MToiaHR0cDovL3d3dy5vcmFkZWp1ZG8ucm8vd3AtY29udGVudC93b29fdXBsb2Fkcy8xMy1mYXZpY29uLmljbyI7aTo0O3M6NjE6Imh0dHA6Ly93d3cub3JhZGVqdWRvLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvMTItYmFubmVyMy5qcGciO2k6NTtzOjcwOiJodHRwOi8vd3d3Lm9yYWRlanVkby5yby93cC1jb250ZW50L3dvb191cGxvYWRzLzExLW9kal9iYW5uZXJfbXVyZXMuanBnIjtpOjY7czo2ODoiaHR0cDovL3d3dy5vcmFkZWp1ZG8ucm8vd3AtY29udGVudC93b29fdXBsb2Fkcy8xMC12YXJfOTAwX29yaV85MC5qcGciO2k6NztzOjg2OiJodHRwOi8vd3d3Lm9yYWRlanVkby5yby93cC1jb250ZW50L3dvb191cGxvYWRzLzktYmFubmVyX3ZhcmlhbnRhXzgwMF9vcmlfOTBfMzJfYml0LmpwZyI7aTo4O3M6Nzc6Imh0dHA6Ly93d3cub3JhZGVqdWRvLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvOC1iYW5uZXJfNjAwX29yaV85MF8zMl9iaXQuanBnIjtpOjk7czo2MzoiaHR0cDovL3d3dy5vcmFkZWp1ZG8ucm8vd3AtY29udGVudC93b29fdXBsb2Fkcy83LWJhbm5lcl9ub3UuanBnIjtpOjEwO3M6Njg6Imh0dHA6Ly93d3cub3JhZGVqdWRvLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvNi1sb25kb25fMjAxMl9vZGouanBnIjtpOjExO3M6NjU6Imh0dHA6Ly93d3cub3JhZGVqdWRvLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvNS1iYW5uZXJfbm91XzIuanBnIjtpOjEyO3M6NjU6Imh0dHA6Ly93d3cub3JhZGVqdWRvLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvNC1iYW5uZXJfbm91XzIuanBnIjtpOjEzO3M6NzE6Imh0dHA6Ly93d3cub3JhZGVqdWRvLnJvL3dwLWNvbnRlbnQvd29vX3VwbG9hZHMvMy1Gb3RvZ3JhZmlpX2NvcGVydGEuanBnIjt9PC9saT48bGk+PHN0cm9uZz53b29fdmlkZW9fY2F0ZWdvcnk8L3N0cm9uZz4gLSBTZWxlY3QgYSBjYXRlZ29yeTo8L2xpPjwvdWw+