Dr. Tudor Olimpiu Bompa: "Copii au nevoie de mişcare"
La stagiu de anul acesta din poiană Braşov, timişoreanul Laurenţiu Jurcă a lansat o carte ce poartă numele “Judo preşcolar pas cu pas de la 3 la 7 ani”. Se doreşte implementarea unui nou curent în judo-ul juvenil, astfel încât performanţele să atingă maximul la vârsta senioratului, atunci când se poate spune că a început marea performanţă. O dată cu lansarea acestui manual, ce va cuprinde şi un dvd, Laurenţiu Jurcă a prezentat în fata antrenorilor reuniţi la stagiul centralizat, organizat de către FRJudo, viziunea sa asupra metodelor de pregătire la nivelul preşcolar, făcând şi o mică demonstraţie practică în sala de sport din Poiană.
“Copilăria reprezintă, în dezvoltarea umană, etapa de viaţă cea mai importantă din punct de vedere fizic. Copiilor le place să se joace, participă la activităţi fizice ,sportive şi cu certitudine sunt pasionaţi de întreceri.”
Prof. Dr. Tudor Olimpiu Bompa
Există de multă vreme, în ţări precum Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda dar şi în Japonia şi Korea, un interes sporit pentru practicarea judo-ului la nivel preşcolar şi elementar. Franţa şi Federaţia Franceză de Judo în special dar nu numai, angajează copii şi familiile acestora într-un program al sportului foarte organizat, formalizat, cu programe de pregătire bine elaborate la nivel de judo preşcolar şi cu obiective de performanţă pe lungă durată.
Programul de dezvoltare multilaterală “ judo prescolar “ urmăreşte pe termen lung următoarele obiective:
- Îmbunataţirea performanţei, mai lentă dar de durată şi pe termen lung.
- Cea mai bună performanţă la 18 – 20 de ani, când sportivul este fiziologic şi psihologic maturizat.
- Constanţă şi continuitate în performanţă la competiţii.
- O viaţă sportivă mai lungă şi mai puţine accidentări.
PIRAMIDA de JUDO în opinia autorului:
“Am scris aceasta carte bazată pe experienţa mea profesională din Germania, dar şi în urma studiilor efectuate şi învăţate la Koeln, Germania în cadrul Şcolii de Antrenori, în urma cercetării personale asupra materialelor FFJ la nivel de judo preşcolar şi elementar. Doresc cu această carte să vin în ajutorul celor implicaţi în judo înca de la vârstele copilăriei şi a celor care doresc să lărgească baza piramidei de judo prin programul ”judo preşcolar”. Aplic acest program “ judo preşcolar “ cu mare success la Timişoara, de 18 luni, unde C.S. Judo Phoenix Timişoara poate prezenta la ora actuală circa 70 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani. Cu toţii ne dorim ce este mai bun pentru sportivii, cluburile şi federaţia noastra de judo. De aceea, sunt convins că ceea ce îi preocupă pe francezi, germani, olandezi sau austrieci, nu este diferit de ceea ce ne preocupă pe noi românii”, a precizat Laurenţiu Jurcă.
“Ideea de a învăţa prin joacă la această vârstă nu este nouă, nouă este în România aplicarea acestei idei şi în sport. Ţări ca Franţa, Anglia, Germania, S.U.A. aplică de ceva vreme cu success acest concept. Pledoaria D-lui Jurcă de sport în rândul prichindeilor este bine venită şi lăudabilă mai ales în zilele noastre când sedentarismul este o boală de care copiii se contaminează de mici; iar singurul tratament, nu-i aşa, este - MIŞCARE, MIŞCARE ŞI IARĂŞI MIŞCARE….ÎN GRUP.”
Dr. Albu Lucia,
Medic Specialist Pediatru
GALERIE FOTO
- laechonw_postmessage:
- laechonw_twitterhandle:
- laechonw_twitterhash:
- laechonw_ogtype_facebook:
- article
- image:
- http://www.oradejudo.ro/wp-content/woo_custom/273-Stagiu_antrenori_ziua_II-301.jpg


